duminică, 12 iunie 2011

Clatite cu sunca si ciuperci

Ani de zile am cautat reteta potrivita de clatite fara succes... Mai mult de jumatate din clatite mi se rupeau. Aceasta reteta am gasit-o pe undeva pe internet. Clatitele sunt putin mai groase si pufoase, dar ies mereu si sunt buuune. Noi le mancam de obicei cu gem, Nutella, zahar sau chiar cu ciuperci.
















Timp de gatire: 60 minute, cu tot cu clatitele
Dificultate: redusa

Ingrediente
  500g faina, 1 l lapte, 2 linguri de ulei, 1 varf de lingurita de sare, 4 oua, ulei pentru prajit
Pentru umplutura: 1 conserva de ciuperci, 150g sunca/costita, 1-2 cepe verzi, 1 lingurita faina, 1 pahar de lapte, cascaval, arpagic verde (facultativ), sare si piper


















Mod de preparare

Faina se pune intr-un castron, in mijloc se face o gaura, se pun ouale, 2 linguri de ulei si un pic de sare si 250ml de lapte si se amesteca bine cu mixerul. Incet se adauga si restul de lapte. Se pune cate o lingurita de ulei in tigaia incinsa si cu un polonic mare se toarna compozitia. Se intorc cu paleta plata. Ies aproximativ 25 de clatite mari ce se pot servi cu diverse umpluturi.

Ceapa verde si arpagicul se toaca, sunca si ciupercile se taie cubulete. In putin ulei se pune ceapa, arpagicul si sunca. Apoi se adauga ciupercile si se mai calesc putin. Se pune o lingurita de faina, se amesteca si se stinge cu 1 pahar de lapte cald. Se adauga sare si piper dupa gust. Cu aceasta compozitie se umplu clatitele, se pun intr-o tava unsa si se rade deasupra cascaval. Pofta buna!








































































































































sâmbătă, 4 iunie 2011

Apple Crumble (Mere cu aluat faramitat)

Aceasta este reteta mea preferata de pe site-ul Videojug si una dintre cele mai bune prajituri cu mere.



















Timp de gatire: 60`
Complexitate: redusa


  • Ingrediente

    12 mere
    500g zahar
    400g faina
    240g unt la temperatura camerei
    scortisoara sau 2 cuisoare
  • Mod de preparare

    Merele curatate si taiate cuburi se calesc 30 de minute cu 3 sferturi din zahar si scortisoara. Se amesteca din cand in cand. Apoi se pun intr-o forma de copt mai inalta si se lasa la racit.

    Se amesteca cu degetele faina, restul de zahar si untul pana se omogenizeaza ramanand la un aspect sfaramicios. Se pune aluatul peste mere, fara a se apasa – se presara. Se coace la 150-200°C timp de 30-45 minute (la foc mare sau mediu) sau pana devine aurie si crocanta deasupra.
  • Mod de servire

    Se serveste cu frisca (lichida sau batuta), cu inghetata de vanilie sau cu ambele.

















 




































vineri, 3 iunie 2011

Zuccotto (tort italian de exceptie)



Reteta tortului Zuccotto am luat-o cand locuiam in Germania dintr-o carte cu retete din bucataria italiana. Cel mai des l-am facut acolo deoarece mi se "comanda" de rude la ocazii deosebite. Este un tort fin si deosebit, chiar daca putin migalos de facut. E foarte important ca frisca folosita sa fie naturala, iar la insiropat cantitatile de coniac si amaretto pot fi reduse.

Timp de gătire: 120 minute
















Complexitate : Medie

 

Ingrediente

Blat: 120 g zahar praf, 1 lingura zahar vanilat, 50 g amidon, 50 g faina
Umplutura: 200 g ciocolata amaruie, 50 g migdale, 50 g alune, 50 g bezele, 1l frisca, 50 g zahar praf
Altele: 150 ml coniac, 150 ml amaretto, 200 g glazura ciocolata, zahar praf pt. ornat

Mod de preparare

O tava mare se acopera cu hartie de copt. Cuptorul se incalzeste la 175gradeC. Pentru blatul de biscuite se bat 5 galbenusuri cu 120g zahar pudra si 1 lingura zahar vanilat. Cele 5 albusuri se bat spuma tare si se adauga amestecului. 50g amidon se amesteca cu 50g faina, se lasa putin si se adauga compozitiei. Aceasta se pune in tava sa fie inalta de aproximativ 1 cm si se baga in cuptorul (nivelul 2) incalzit si se coace 15 minute. Se rastoarna pe un blat, se ia hartia si se lasa sa se raceasca bine.
Intr-un castron adanc cu fundul rotund (diametrul aproximativ de 10cm) se pune hartie de pergament sau folie. Din blatul de biscuite se taie un cerc si se pune pe fundul castronului, iar restul de blat se taie in trapeze si se pune pe margine (se lasa blat pentru acoperit sus). 150 ml Amaretto se amesteca cu 150 ml coniac se se insiropeaza biscuitele.
Umplutura: jumatate de ciocolata se rade mare (cu cutitul), iar cealalta jumatate se topeste cu 100 ml frisca pe baie de aburi. Migdalele si alunele se maruntesc in bucati mai mari si se prajesc scurt. Restul de frisca se bate tare cu 50g zahar pudra. Cand s-au racit bine alunele si migdalele , se adauga in frisca, la fel si ciocolata taiata. Amestecul de frisca se imparte in doua. Jumatate se amesteca cu bezelele maruntite, cealalta cu crema de frisca si ciocolata (dupa ce s-a racit). Jumatatea alba se pune peste biscuite, se intinde pentru a lasa mijlocul gol si se pune 20 de minute la rece. Apoi se pune cealalta jumatate, se acopera cu biscuitele ramas, se insiropeaza si se lasa 6 ore la rece (eventual peste noapte).
Pentru ornare se intoarce tortul cu fundul in sus si se acopera cu glazura de ciocolata. Cand s-a racit, se pun triunghiuri ascutite din hartie decupate si se presara zahar pudra.


joi, 2 iunie 2011

Analele istoriei - prajitura mea preferata

Timp de gatire: aproximativ 50`
Dificultate: medie

Prajitura Analele istoriei o stiu din copilarie si a fost una dintre primele prajituri pe care am invatat sa le fac singura. O mancam la Tanti Silvia, nasa mea si imi placea la nebunie. Asa ca am luat reteta si de-atunci o fac mereu. Nu stiu de ce se cheama asa, poate din cauza celor 3 straturi de culori diferite, insa imi place si numele.



  • Ingrediente

    140g margarina,
    400g zahar,
    70g faina,
    4 oua,
    150g nuca macinata,
    100g unt,
    2 linguri cacao 
  • Mod de preparare

    140g margarina se freaca cu 180g zahar farin. Se adauga 140g nuca macinata si 4 albusuri batute spuma.
  • Se coace intr-o tava unsa si tapetata la 175C (foc mediu) si se incearca cu scobitoare cand e gata. Se scoate din cuptor si se stinge cuptorul.
    Peste prajitura fierbinte se toarna compozitia: 4 galbenusuri frecate cu 120g zahar. Se pune in cuptorul stins pana face crusta. Cand s-a racit, se unge cu crema: 100g zahar, 2 linguri de cacao si 100g unt frecat. Se presara cu nuca macinata.
  • Mod de servire

    Se taie dreptunghiuri subtiri si lungi cam cat degetul.