vineri, 5 august 2011

Placinta Alsaciana (Elsässer Flammkuchen sau Tarte Flambee)

Poti fi pretios si sa ii spui Tarte Flambe, poti fi german si sa ii spui Elsässer Flammkuchen sau poti face o traducere libera, ca mine, si sa o numesti placinta alsaciana. Sunt multe retete asemanatoare pe net pentru acest fel de mancare ce este un fel de pizza. Ceea ce difera este modul de preparare a blatului - poate fi cu drojdie sau fara drojdie. Indiferent care varianta o alegeti - tot un blat ca de pizza veti obtine - fie unul subtire si crocant, fie unul un pic mai pufos. Eu am facut ambele variante, sunt bune amandoua, dar prefer varianta cu drojdie - un pic mai pufoasa.




























Ingrediente:
Blat de pizza:
400g faina,
4 linguri de ulei,
250ml apa,
1 lingurita de sare,
1 cub de drojdie (sau un plic drojdie uscata)
Umplutura:
300g smantana (creme double),
5 cepe mijlocii (sau 2 legaturi ceapa verde),
200g costita/bacon,
sare, vegeta, piper
(Dupa gust - se poate prepara o pizza cu ingrediente la alegere pe acelasi blat).

Timp de preparare: 60 minute

Dificultate: redusa

Mod de preparare
Din faina, ulei, apa, sare si drojdie se face un aluat care se lasa 30 de minute la dospit, dupa aceea se imparte in doua si se intinde in doua tavi unse cu ulei de masline sau acoperite cu hartie de copt.
(Pentru varianta fara drojdie - se folosesc aceleasi cantitati, cu exceptia drojdiei.)



Smantana (daca e prea groasa se poate amesteca cu frisca/smantana dulce - cam 200 si 100ml) se intinde peste blat. Ceapa se taie pestisori, costita se taie cubulete sau feliute subtiri. Ceapa si costita se pun peste smantana.



Pentru a doua foaie puteti folosi o compozitie de pizza - ketchup sau sos de pizza, salam, bacon, ciuperci, masline, cascaval - ce doriti.


Se presara vegeta si piper si se coace in cuptorul preincalzit la maxim la nivelul de sus 15-20 de minute. Se poate servi si a doua zi incalzita in cuptorul cu microunde - e la fel de buna ca proaspata.



P.S. Pozele pe care apare sigla culinar.ro imi apartin, de asemenea.